Invitaţie la rugăciune

Salut! Venim, astăzi, cu o provocare ce ar putea să vi se pară patetică. Neobişnuită este, pentru că vă invităm să scrieţi pe blogurile voastre câte o… rugăciune.

there_is_always_hope_by_krzyho

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte rugăciunea drept o „încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă”. Despre un astfel de “contact” ar fi vorba şi-n provocarea noastră. Indiferent cum alegeţi să abordaţi acest “contact”, în versuri, cu mulţumiri sau cereri, în stilul clasic, mai în glumă sau mai în serios, ne-am bucura foarte mult să răspundeţi pozitiv invitaţiei noastre. Şi dacă veţi scrie pe această temă, vă rugăm să lăsaţi linkuri spre “rugăciunile” voastre comentând la acest articol. Vom alcătui şi updata o listă cu rugăciunile inspirate de această invitaţie. Nu există termen limită pentru această provocare – scrieţi când puteţi, când doriţi.

Ştim că nu este tocmai o provocare uşoară; trăim vremuri în care e mai cool să fii ateu decât credincios sau să fii arogant decât umil şi aşa mai departe. Şi nu trebuie să vă axaţi pe imaginea întreţinută de biserică a lui Dumnezeu; perspectiva stă în cuvintele şi în inima fiecăruia. Mai multe nu avem de adăugat: fără tipologii, fără sfaturi şi limite de redactare, fără linkuri şi fără termen limită. Just take your time and pray. 🙂

Sursă imagine

Mai jos avem lista rugăciunilor inspirate de această provocare, în ordinea înscrierii şi pe care o vom updata pe parcurs.

  1. Vero – „Dă-mi Doamne”
  2. Mariana – „Rugăciune”
  3. Cudi – „Contact”
  4. Roxdumitrache – „Ruga”
  5. Motanul Pandalie – „Rugăciune”
  6. Matilda – „Rugăciune”
  7. Vienela – „Rugăciune”
  8. Suzana – „Gânduri către El”
  9. Matilda – „Calmy – Convergenţă în rugăciune”
  10. Anacondele – „Rugăciune”
  11. La capătul curcubeului – „Rugăciune”
  12. Vero – „Uitare”
Publicitate

Haideţi să ţinem împreună evidenţa poveştii lui Calmy

De la Matilda citire:

„Povestea lui Calmy s-a ramificat deja. Clic aici ca să vedeţi cum arată şi ca să puteţi citi toate episoadele.

Nu e o capodoperă literară, e doar un joc în care contează numai imaginaţia participanţilor şi coerenţa episoadelor de pe acelaşi fir narativ.

Dar eu sunt în criză de timp, de aceea îl rog pe unul dintre ceilalţi participanţi la joc să preia pe blogul lui evidenţa tuturor episoadelor.

Presupunând că există bloggeri interesaţi de continuarea jocului, îi invit să se întâlnească (fără mine) în spaţiul virtual reprezentat de comentariile acestui articol, ca să hotărască unde se mută bucătăria poveştii sau ca să aleagă pentru discuţii un alt loc accesibil tuturor.”

Nici eu nu stau prea bine cu timpul, însă mi-a luat o oră să listez aici povestea lui Calmy, pe cinci fire epice (câte s-au adunat până acum). Când voi mai avea timp, voi crea un blogroll unde îi voi adăuga pe toţi cei care au contribuit la poveste. Mai trebuie aşezat meniul, gândită o prezentare, umblat pe la widget-uri, treburi gospodăreşti de wordpress. Dacă, de amorul artei,  vrei să ne ajuţi, lasă un comentariu la acest articol.